Drama lui Szekely**

Drama lui Szekely**
  • Publicat:
  • Actualizat:

În urmă cu exact un an, CFR, Timișoara, Rapid și Steaua s-au întrecut  în oferte care de care mai extravagante pentru a-l achiziționa pe  cel care era considerat la ora respectivă  înlocuitorul lui Florentin Petre la națională.
Janos Szekely, despre care rapidiștii susțin că le-a păstrat și echipamentul, a ajuns ca într-un an să se transforme la Steaua dintr-un fotbalist ce bătea la porțile primei reprezentative într-un jucător de duzină. A avut și ghinion pentru că după ce debutase bine, s-a accidentat în partida de la Iași și a lipsit timp de o lună de pe teren. Aici s-a rupt filmul pentru Szekely. Jucătorul a încercat să revină, dar conducerea tehnică nu a avut prea multă răbdare cu el. Treptat, Janos și-a luat adio de la primul 11, ba chiar a fost la un pas de a fi retrogradat la Steaua II deoarece a intrat și în gura patronului Gigi Becali. Fotbalistul e “fiert” că la Steaua nu i se acordă încredere. Deși poartă pe tricou numărul “Fiarei”, Szekely nu are o relație tocmai bună cu Lăcătuș. Le spune prietenilor apropiați că tehnicianul nici nu-i dă explicații atunci când anunță lotul pentru un meci și el trebuie să ia loc în tribună. De supărare are și unele “derapaje” și în viața extrasportivă.
Îl vor pe Iorga la schimb
La rândul său, Lăcătuș nu prea vrea să se bazeze pe el pentru că jucătorul nu îl ascultă atunci când e pe teren, dă dovadă de egoism și nu intră în joc cu ceilalți colegi. În urmă cu câteva săptămâni, impresarul fotbalistului a discutat cu cei de la Steaua posibilitatea ca Szekely să fie cedat la altă echipă. E vorba chiar de Oțelul care îl dorește înapoi, dar fără să-i plătească integral salariul.  Gigi Becali nici nu vrea să audă. Vrea bani și nu doar 500.000 de euro atât cât a spus acum o lună, ci dublu. Sau, mai există posibilitatea ca Laurentiu Iorga să vină din vară la Steaua, iar Janos să fie cedat pentru un an la Galați.
Grigoraș: “La Galați era altceva”
Petre Grigoraș e antrenorul sub bagheta căruia Szekely a dat cel mai bun randament. “Janos are valoare. Într-un an jumătate a reușit un salt impresionant, din Liga a II-a la Steaua. Numai că la echipa din Ghencea a întâlnit altă atmosferă, altă ambianță, s-a trezit cu o altă poziție în teren, a simțit o altă presiune. La Oțelul și dacă juca slab îi acordam credit în continuare până își revenea. Din ce știu, el și-ar fi dorit să revină la Oțelul, dar nu s-a putut pentru că are un salariu pe care noi nu îl putem plăti”, a spus tehnicianul care a adăugat că în afara terenului, Szekely e un tip ambițios, puternic, respectuos. “Își va reveni sigur”, crede Grig.
Declarație
“Szekely a demosntrat la Oțelul că e un jucător foarte bun. Evolua excelent chiar contra echipelor mari din campionat”
Petre Grigoraș, antrenor Oțelul

26
De meciuri și șase goluri a dat Szekely în ultimul său an la Oțelul până să vină la Steaua
12
Meciuri și doar un singur gol, și acela din penalty, a reușit Szekely la Steaua în acest sezon al Ligii 1

Lăcă și Grig au fost colegi de cameră
Puțină lume știe că Marius Lăcătuș și Petre Grigoraș au împărțit aceeași cameră, timp de un sezon, la Steaua. „Era în 1989, când eu venisem de la FCM Bacău. Marius era fiară doar cu numele, în rest un tip extraordinar. S-a purtat excelent cu mine, chiar dacă eu veneam din provincie, iar el câștigase CCE și avea nu știu câte performanțe. A fost și a rămas un domn. Nu merită să fie hiuduit în Ghencea”, a declarat tehnicianul Oțelului.
 

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
TAXĂ pentru toți cei cu PERMIS AUTO. Șoferii români, obligați să o achite
TAXĂ pentru toți cei cu PERMIS AUTO. Șoferii români, obligați să o achite
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×